Demisionez din functia de adult!

"Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-Tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului "Speranta" navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti si ocupati si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!"

Atunci cand oamenii te dezamagesc ...

Mi s-a demonstrat inca o data ca oamenii te dezamagesc. In ultimul timp am constat ca dezamagirea este ceva firesc, ceva uman, ceva inevitabil. Si este deosebit de dureroasa.
Am fost dezamagit de multe ori in viata. Cu siguranta si eu am dezamagit la un moment dat pe cineva, dar fara nicio intentie, fara sa fie premeditat. Mi-am asumat vina si m-am cait tot timpul daca faptele / deciziile mele au stat la baza nefericirii altcuiva. M-am cait si imi cer si astazi iertare catre cei carora le-am gresit, caci a fost fara intentie.
Nu am inteles si nu pot sa iert insa, oamenii care dezamagesc si fac rau intentionat. Cei care isi stabilesc dinainte drumul si care inarmati cu rautate si cu un obraz deosebit de gros, calca peste toti si peste toate fara sa se uite in urma.
Nu pot intelege acesti oameni care se gandesc doar la ei, care te calca efectiv in picioare fara sa tina cont ca tu i-ai sprijinit, ca i-ai ajutat ... oameni care au tot timpul pregatita cu atentie o scuza pe care ti-o servesc cu zambetul pe fata.
Cum poate un om pe care l-ai ajutat si l-ai sprijinit mereu sa te priveasca in ochi cu seninatate si sa nu mai recunoasca ce a spus? Cum poate un om sa te priveasca in ochi si sa nu isi recunoasca vina, sa nu isi asume responsabilitatea faptelor sale doar pentru a nu le da celorlalti ocazia sa vada ca in realitate este un incompetent?
Stau si ma intreb oare cum le-am permis eu acestor oameni superficiali sa intre in viata mea? Oare de ce eu mereu vad doar partea buna a unei persoane?
In acest moment cuvintele nu isi mai au rostul, pentru ca, desi as avea o mie de cuvinte sa le spun, aceste persoane nu mai merita nimic.

... si totusi, analizand problema in profunzime, vom ajunge la concluzia ca nu ceilalti sunt vinovati, nu ceilalti ne dezamagesc ... ei doar arata ceea ce sunt cu adevarat. Ne dezamagim singuri fiindca avem o parere deformata despre oameni. Asteptarile noastre sunt de vina. Oamenii te dezamagesc cand iti pasa, cand implicarea ta are target. A-i permite cuiva sa te dezamageasca inseamna de fapt, a avea de la el asteptari prea mari.