Superioritate si inferioritate

Oamenii sunt ostentativi doar pentru ca se simt inferiori si nu se simt suficient de puternici pentru a concura cu altii intr-o modalitate mai pozitiva. Ei nu sunt in armonie cu societatea. Nu sunt bine adaptati social si nu stiu cum sa rezolve problemele sociale ale vietii.

Gasim in nevroze aceeasi combinatie intre complexul de inferioritate si superioritate. Deseori, nevroticii isi exprima sentimentele de superioritate, dar nu-si recunosc complexul de inferioritate.

Atata timp cat oamenii sunt interesati nu numai de ei insisi, ci si de altii, ei vor rezolva in mod satisfacator problemele vietii. Dar, daca dezvolta un complex de inferioritate, se trezesc ca si cand ar trai intr-un teritoriu inamic – vazandu-si mereu propriile interese mai curand decat pe cele ale altora si astfel fiind lipsiti de orice sentiment comunitar. Au abordat problemele sociale ale vietii care nu duce catre solutionarea lor si astfel, in lipsa succesului, se intorc catre partea inutila a vietii. Se simt usurati cand sunt sustinuti de altii si nu trebuie sa rezolve probleme.

Pare a fi o caracteristica a naturii umane ca, atunci cand indivizii se simt excesiv de slabi, sa inceteze sa mai fie interesati de altii si sa se lupte doar pentru superioritate. Atata timp cat oamenii care lupta pentru superioritatea personala isi mai tempereaza eforturile cu ajutorul interesului social, ei pot face ceva lucruri bune. Dar daca le lipseste interesul social, nu sunt pregatiti sa rezolve problemele de viata.

Acelasi fenomen se manifesta la megalomanii care se cred Isus Cristos sau alti mari lideri. Acesti oameni isi joaca rolurile ca si cand ar fi adevarate. Ei sunt izolati in viata si, daca mergem inapoi in trecutul lor, aflam ca s-au simtit dureros de inferiori si ca, in compensare, au dezvoltat un complex de superioritate.

Scopul de superioritate poate fi urmarit atat in activitati utile, cat si in activitati inutile. Daca oamenii sunt binevoitori, de exemplu, poate insemna una din doua – poate insemna ca sunt bine adaptati social si vor sa ajute sau poate insemna, pur si simplu ca vor sa epateze.

Fiecare om are sentimente de inferioritate. Dar sentimentele de inferioritate nu sunt o boala, ci sunt un stimulent pentru o dezvoltate sanatoasa, normala. Acestea devin o stare patologica doar cand semnificatia inadaptarii ii copleseste pe indivizi si, in loc sa ii stimuleze spre o activitate utila, ii deprima si ii face incapabili de dezvoltare.

Complexul de superioritate este una dintre modalitatile prin care oamenii care se simt inferiori incearca sa scape de greutati. Ei se autoconving ca sunt superiori, in timp ce nu sunt, iar acest fals succes le compenseaza starea de inferioritate pe care nu o pot indura.

Oamenii normali nu au complexe de superioritate; nici macar nu au un simt al superioritatii; ei au ambitia de a avea succes, dar, atata timp cat aceasta straduinta este exprimata constructiv ea nu conduce la valori false, valori care se afla la originea bolilor psihice.

In general, putem spune ca succesul intr-o profesie depinde de adaptarea sociala eficienta. Este un mare avantaj sa fi capabil sa intelegi necesitatile colegilor si clientilor, sa vezi cu ochii lor, sa auzi cu urechile lor, sa simti cum simt ei. Astfel de oameni empatici vor merge mai departe.

Inadaptarile sociale sunt cauzate de consecintele sociale ale sentimentului de inferioritate si luptei pentru superioritate. Termenii „complex de inferioritate” si „complex de superioritate” descriu starea de lucruri de dupa actiunea inadaptarii. Aceste complexe nu sunt continute in gene, nici in sange: ele pur si simplu apar in cursul interactiunii dintre indivizi si mediul lor social.
Motivul pentru care nu toti au complexe este ca sentimentele lor sunt ghidate printr-un mecanism psihologic in canale constructive din punct de vedere social. Resorturile acestui mecanism sunt sentimentul social, curajul si logica bunului-simt.

Totusi inadaptari exista. Le putem studia geneza privind cazurile marginale – cazuri in care exista un complex de inferioritate, dar nu este exprimat deschis deoarece conditiile sunt favorabile. Atunci complexul este ascuns sau cel putin exista o tendinta de a-l ascunde. Daca oamenii nu sunt confruntati cu vreo dificultate, ei pot parea pe deplin multumiti. Dar, daca privim mai atent, vom vedea cum exprima ei cu adevarat – daca nu in cuvinte, cel putin in atitudini – faptul ca se simt inferiori. Acesta este un complex de inferioritate, iar oamenii care sufera de un astfel de complex cauta intotdeauna sa se elibereze de povara pe care singuri si-au impus-o prin egocentrismul lor.

Deseori, complexul de inferioritate poate fi ascuns in spatele unui complex de superioritate, care actioneaza ca o compensatie. Astfel de oameni sunt aroganti, impertinenti, orgoliosi si snobi. Ei pun mai mult accent pe aparente decat pe actiuni.

Un complex de inferioritate poate fi indicat si de trasaturi cum ar fi viclenia, grija, pedanteria, evitarea problemelor mai mari ale vietii si cautarea unui camp de actiune mai ingust, limitat de principii si reguli. De asemenea, daca oamenii se sprijina mereu de ceva este vorba tot de un simptom al unui complex de inferioritate. Astfel de oameni nu au incredere in ei insisi si vom vedea ca dezvolta interese neobisnuite si sunt preocupati intotdeauna de lucruri marunte. Oamenii isi pierd timpul in felul acesta si isi gasesc mereu o scuza. Ei se preocupa mereu prea mult de aceste lucruri inutile, iar aceasta preocupare, daca se prelungeste, duce catre o nevroza compulsiva.

O nevroza este o forma bine dezvoltata a unui complex de inferioritate. Cate nu pot realiza oamenii care sufera de nevroza anxioasa! Ei doresc mereu sa aiba pe cineva care sa ii insoteasca; daca se intampla asa si-au indeplinit scopul. Ei sunt sprijiniti de altii si ii obliga pe altii sa le acorde atentie. Aici vedem trecerea de la un complex de inferioritate catre unul de superioritate. Ceilalti oameni trebuie sa ii serveasca. Facandu-i pe ceilalti sa ii serveasca, nevroticii devin superiori.

In toate aceste cazuri in care se dezvolta complexe, esecul in functionare pe canale sociale si utile este pricinuit de lipsa de curaj. Aceasta lipsa de curaj este insotita si de lipsa de intelegere intelectuala a necesitatii si utilitatii vietii sociale. Ideologia si perspectiva intelectuala ale unor astfel de oameni difera extrem de mult de bunul-simt social care insoteste o atitudine normala, curajoasa.

Intreaga perspectiva a unor astfel de oameni este conditionata de un scop inutil din punct de vedere social, tot asa cum alegerea acelui scop este conditionata de o lipsa de curaj.